Buna!

Servus!

Huh? Da ce bai tu vii aici la capitala bai provincialule? Sa ne infestezi cu ardelenismele tale?

Ighen!

Am revenit in Bucuresti. Doar pentru o noapte momentan pentru ca se anunta beri la mare “cu curu’n nisip, tigara-n bot si cu patura pe spate”, astea cu toate ca vremea se pare ca tine cu noi. Hmm, se tot trage pe fese.

Vama venim!

Incet incet reintregim echipa si facem planuri, tinem legatura unii cu ceilalti, suntem la zi cu programul.
V-am salutat!

aPRès nous va ureaza Sarbatori Fericite!

latest work

O chema Ioana si e un ingerel in devenire - unul negru cred.

pam pam!

.timpul pierzi sa-ti decat faci nu…

Copiluţ! Ce vrei să te faci când o să fi mare? BLOGGER!!! Hî Hî!

Cu alte cuvinte cred ca goana dupa idei de comunicare in zona new media (cica) este mare, din ce in ce mai mare. Ce idee inovativa si originala poti avea in fata celor care au ani si ani de experienta de comunicare in celelalte media? Oare ne putem compara, noi studentii de azi, cu ei studentii experimentati de “ieri”? CU BRIO! Eu spun asa: din moment ce blogul este la inceput de drum si aici celor care m-ar contrazice spunandu-mi ca primele bloguri exista de prin 2000 le spun: prietene, traiesti in Romania, nu te doare pe tine fasolea de cand a aparut ci te doare mazarica doar cand toata lumea stie ce-i ala (a se face conexiunea intre ala si blog). Romania - de 18 ani suntem in tranzitie o.O! Bă, mai e mult până departe? Asa ca si un copilas de clasa a II-a care nu stie sa scrie prea bine face o treaba magnifica venind cu o idee excelenta de bloguit, de promovat blogu tau, de promovat “un ceva” pe blog. De ce copilu ala? Sa fim seriosi: suntem niste mascarici cu costume, cu “scule si unelte” si mai ales cu masti: vrem sa fim etici si morali - prea tarziu am deja un blog si lumea incepe sa mi-l citeasca, sunt ipocrit si daca da, ma incadrez in vreo categorie etica sau morala? sa fim seriosi… sa fim seriosi cand ne vedem in finala - e? asa mai merge!

…cap la coada la de post acest citesti daca Si.

Alter

E ciudat titlul, e si mai ciudat titlul gandindu-ma la alternanta de locuri, la alternanta de atmosfera, de clima din fiecare loc alternat. Cred ca isi spune cuvantul in plan psihic, te innebuneste de cap. Ultimele doua saptamani, de cand am plecat la Brasov, apoi la Bucuresti si iar Brasov si tot asa, au fost ca o mica furtuna care a trecut prin mijlocul ideilor mele, smulgandu-le de la locul lor si presarandu-mi campul mintii, din loc in loc, cu cate una, o idee, ramasa intreaga. Nu n-am chemat pe nimeni de la Fortele Terestre in caz de Urgenta Majora, nu este cazul, ma descurc. Am pornit singur in cautarea lor, in culegerea si strangerea la un loc si intr-un final isi vor regasi locul. Finalul. Se apropie, a inceput odata cu vestile bune, suntem in finale, dupa un fel de “du-te - vino”, un fel de “nici in caruta nici in teleguta”, dupa ce am venit la beveu pentru ultima oara, imi spuneam eu resemnat in pozitia ghiocelul.

Beve-ul, cel de dupa conferinte nu era la fel, cred ca nici Clujul sau Bucurestiul. A, Bucurestiul era la fel: grabit, nepasator si “trist”, macar el e pe treaba lui. Resemnat, ranit in orgoliumai tare ca oricand, dar cu inca o urma mica de speranta in suflet am ajuns pe neasteptate acolo, alaturi de ceilalti, ca sa intregim numarul ghinionist. Ceva sau cineva ne-a adus noroc. Multumesc! Multumim!

O.C. Moartea Caprioarei

Asta e penultimul episod din seria O.C. din sezonul 2008, un prim sezon plin de surprize placute. - cuvant inainte.

Bucuresti, a 8-a zi, ploaie.
Ma gandesc cum de am reusit sa rezist atat. Ma gandesc ce mai face Clujul meu. Ma gandesc la drumul catre casa si la prietenii de acolo. Ma gandesc, si cand ma gandesc vreau sa spun ca imi aduc aminte cu placere de toate lucrurile bune care mi s-au intamplat alaturi de toti si in toate locurile pe care le-am amintit si cu care au legatura amintirile mele.
Cel mai aiurea si vreau sa spun ca neasteptat, este ca Bucurestiul incepe sa ma prinda, e adevarat: it’s catchy! dar nu atat de tare, totusi, acum cand i-am dat o sansa, este mai fascinant ca primele doua dati. De ce? Stateam azi la o cafea si am cazut de acord cu Roxi ca daca vii sa vizitezi Bucurestiul atunci e nasol, nashpa frate! H! as zice, dar daca vii cu gandul ca stai, ca ramai, ca o sa ai un viitor “la capitala” atunci toate acele fete de shmecherashi ti se par prietenoase si nu te mai privesc insistent. Nu o pot contrazice. Momentan sunt turist si vreau sa raman asa! Vreau sa aratam lumii ca “Ardealu-i fruncea!” neaparat.
In alta ordine de idei, adica in inchidere, maine incep conferintele O.C. - abia le astept, sper sa dau ochii cu cine trebuie si sper sa se simta nashpa sau poate o sa-i propun sa iesim la cafele.

Numai bine! - din pacate cam greu.

ma simt indecis

Am sa incep postul asa: Sa scriu? Sa nu scriu? Prea tarziu, deja am scris. Am mai scris aseara ceva, am si postat dar la cat de ofticat, inca, sunt mi-am dat seama azi, pe la vremea micului dejun, ca am scris total aiurea si am sters postul.

Tot astazi am citit blogul lui zoso - “teh blogfather” - si am fost indignat un pic, mi-a trecut, mi-am zis sa nu scriu despre el - ca blog sau ca persoana - pentru ca n-are rost, m-as fi bagat in seama ca o blonda iesita la un suc cu un pachet mic de tzigari si cu bani doar de-o cola. Tot ce fac e sa nu-l trec in blogroll.

Ziceam ceva de ofticat. Nu sunt ofticat, sunt FOARTE ofticat pentru ca nivelul la care ne-am prezentat ca si echipa la OC a fost foarte scazut. Cred ca acum pot spune la ce vreau sa ma astept de la Olimpiadele Comunicarii. E aiurea sa zic asta pentru ca, no, se dorea un raspuns inainte sa trec prin Olimpiade. Am ales insa calea asta pentru a ma putea raporta la ceva. Ma asteptam la emotii si le-am primit, ma asteptam la juriu care sa fie asertiv, asta nu am primit, nu consider ca nefiind fairplay, nu pentru ca nu am de ce ci pentru ca nu ii vad rostul unui juriu fairplay - n-ar mai fi obiectiv. Ma asteptam sa fim primiti prieteneste, ajutati cu directiile, intampinati cu caldura si asta am primit. Am primit si cafea, n-am primit betisor sa-mi amestec in cafea si cu toate astea a fost o cafea buna: amara la inceput si dulce la sfarsit. Si cred ca ma voi opri prin a spune ca ma asteptam sa trec si ma asteptam sa nu trec.

Multumesc , la bun multumesc!

see ya!

cica

A inceput cu ploaie si ploaie a fost tot timpul.

Dupa ce ne-am mobilizat, am gatat de facut bagajele, de strans rufele semi-uscate de pe rufe, intampinat parintii cu caldura, mers la gara si urcat in tren, am ajuns in Bucuresti. Trist.

Gara de Nord: ora 23.20 se arata invaluita de mister. Cred ca ma insel, sper sa ma insel cand zic ca seamana cu un complex rezidential pentru cei fara casa. “Barosane” ma striga un nene, semialcoolizat, semivarstnic, semiangajat cu seminorma, “N-ai o tzigare barosane?” o.O wtf? Sa trecem peste. Am trecut si peste 5 minute: “Shefu n-ai o tzigare?” Cred ca s-au vorbit! Avea nevoie de o tzigare sa ii cada bine berea, deh ca chistoacele nu mai sunt bune. mnezo!

“Hai ca mi-a dat frate-miu bip!” Si plecam si incep sa ma intreb: “Ba da… astia unde au sala de fitness? Ca piscina e sub noi! Stam cu picioarele in ea! Noroc ca e acoperita si nu ne ploua! NOT”

Trist, megatrist, ubertrist. Nici macar semifericit

Abia astept maine sa simt mirosul de metrou!

“Bucuram-as ce bine ca este wireless” a la Pufossu